Mănăstirea Bistriţa, ctitorie a boierilor Craioveşti (banul Craiovei Barbu şi fraţii săi Pârvu vornicul, Danciu armaşul şi Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492-1494, se află în satul Bistriţa a comunei Costeşti din judeţul Vâlcea, pe pitoreasca vale a râului cu acelaşi nume. Faptul este atestat de un document din 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul.
Mănăstirea Bistrita a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă la 1509 care lupta împotriva Craioveştilor. Un document al vremii specifică ca Mihnea Vodă lupta împotriva Croioveştilor „şi mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriţii din temelie o au risipit”.
Este refăcută în timpul lui Neagoe Basarab între 1515 – 1519 tot de Craioveşti.
Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei aduce de la Constantinopol cea mai de preţ comoară a lăcaşului, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată şi s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcaşul să fie asaltat de numeroşi perelini.
Legenda spune că moaştele sfântului au fost cumpărate de Barbu Croiovescu de la un turc cu aur.
Turcul bănuia că va lua o sumă importantă echivalentă cu greutatea moaştelor.
Însă dragostea banului faţă de moaşte are alt deznodămât: aşezate pe un taler, întradevăr cântăresc greu, dar când banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame:”Vezi, vezi, cum creştin la creştin trage”.
Se mai spune că la 1763 când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureştiul este adusă racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în faţa Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ţinute ciuma a început să dea înapoi dispărând definitiv.
În anul 1656 Constantin Voievod, donează o raclă de argint în care să fie aşezate sfintele moaşte.