cazare pestera muierii
              Tarife           |           Servicii           |           Oferte Speciale           |           Obiective Turistice           |           Evenimente           |           Galerie Foto           |           Contact                     
Obiectiv Turistic Cheile Olteţului

Rezervaţia naturală din judeţul Gorj, care acoperă Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi, dezvăluie locuri de o frumuseţe ameţitoare. Totul, pe o suprafaţă de 150 de hectare.
Cheile Olteţului se află pe raza comunei Polovragi, din judeţul Gorj, şi se întind pe o distanţă de doi kilometri. La intrare se află Rezervaţia naturală Cheile Olteţului care a fost declarată, printr-o lege din anul 2000, arie naturală protejată de interes naţional.
Când pătrunzi pe Cheile Olteţului, parcă intri într-o altă lume. O lume sălbatică şi plină de tot felul de mistere, unde te simţi copleşit de semeţia munţilor care se înalţă către cerul ce abia se mai zăreşte, ca o fâşie albastră. Apa Olteţului separă Munţii Parâng şi Căpăţânii care, la un moment dat, aproape că se întrepătrund, distanţa dintre ei fiind de ordinul metrilor şi chiar a zecilor de centimetri.
Atunci când intri pe Cheile Olteţului, civilizaţia rămâne undeva în urmă, la porţile nevăzute care separă cele două lumi. Temperatura scade brusc cu aproape 10 grade Celsius, pentru că razele soarelui pătrund cu greu prin vegetaţia abundentă şi printre munţii care formează parcă un acoperiş. O senzaţie plăcută, pe moment, un semn clar că trebuie neapărat să-ţi mai pui o haină pe tine. Pe tot versantul muntelui se pot observa scobituri de diferite dimensiuni şi forme.












 
 
 
 
Home   |   Tarife   |   Servicii   |   Obiective Turistice   |   Evenimente   |   Galerie Foto   |   Contact
Solutions by Idea Plus Solutions © 2009